Care este stilul de mobilă preferat de tine?

Care este stilul de mobilă preferat de tine?

Știai că în industria mobilierului, există o varietate de stiluri care influențează aspectul mobilei și indirect aspectul întregului spațiu?

Câteva dintre cele mai comune tipuri de stiluri de mobilă sunt:

  • Stilul clasic caracterizat printr-un design elegant și tradițional, cu detalii sculptate, linii curbe și materiale prețioase, este cunoscut pentru eleganța sa atemporală și detaliile elaborate.

Mobilierul în stil clasic este adesea încrustat cu detalii sculptate elaborate ce conferă o notă de rafinament și lux. Realizat în general din materiale prețioase cum ar fi lemnul masiv, marmura, sticla sablată și colorată în culori bogate precum maroul închis, auriul, roșu sau verde smarald acesta redă spațiului o atmosfera luxoasă și sofisticată.

  • Stilul modern minimalist și funcțional, caracterizat de linii drepte și culori neutre se diferențiază prin simplitate și funcționalitate. Acesta are modele simple și curate fără ornamente sau decorațiuni excesive și se concentrează pe forme geometrice clare și precise.

Elementele de mobilier modern sunt proiectate să fie utile și eficiente, oferind spațiu de depozitare și funcționalitate adaptată nevoilor contemporane, utilizând materiale moderne și tehnologii inovatoare. Mobilierul modern încurajează deschiderea spațiului și permite luminii să circule liber contribuind la un aspect aerisit și luminos.

  • Stilul rustic caracterizat printr-un aspect natural, cald și confortabil, acesta este inspirat din stilurile tradiționale ale caselor de la țară și din mediul rural.

Mobilierul rustic se bazează pe materiale naturale precum lemnul, piatra și textilele din fibre naturale. Designul său, adesea simplu și robust, păstrează caracteristicile naturale ale materialelor și aduce o atmosferă primitoare și relaxată în spațiile interioare.

Culorile asociate acestui stil sunt tonuri calde și pământii precum maro, bej, verde și nuanțe de albastru. 

  • Stilul industrial este caracterizat de utilizarea materialelor robuste și metalice precum otelul, fierul forjat și betonul, combinate cu lemnul și alte materiale reciclate. Acest stil este inspirat de aspectul brut, rustic și urban specific clădirilor industriale al fabricilor din secolul al XIX-lea.

Mobilierul industrial se remarcă prin linii simple, robuste, adesea având aspect neterminat, cu suduri vizibile și imperfecțiuni ce adaugă farmec. Culoarea predominantă este griul metalic sau aspectul ruginiu iar piesele pot fi înfășurate cu piele sau tapițate în materiale naturale cum ar fi bumbacul sau inul.

  • Stilul art deco caracterizat de forme geometrice strălucitoare și simetrice, adesea cu linii curbate și sculptate artistic încorporează elemente geometrice, și materiale luxuriante reflectând un sentiment de modernitate și prosperitate. Se folosesc materiale precum lemnul exotic, marmura, sticla colorată, metalul cromat și pielea fină și combinații îndrăznețe de culori, cum ar fi negru cu auriu, argintiu cu negru sau roșu cu negru. Detaliile lucioase și finisajele elegante, precum lacul sau poliuretanul, sunt frecvente in acest stil.

Este considerat unul dintre cele mai elegante și sofisticate stiluri de mobilier, iar numeroasele sale influente pot fi observate si in designul interior modern.

  • Stilul scandinav caracterizat de utilizarea unor culori luminoase și a unei palete neutre ce creează o atmosferă aerisită și plină de lumină, este conceput în general să fie practic și simplu, având linii curate și forme ergonomice. Materialul principal utilizat în acest stil este lemnul, acesta conferind căldură și naturalețe interiorului.

Stilul scandinav se potrivește atât în locuințe mici, cât și în cele mari, fiind apreciat pentru funcționalitatea și eleganța sa rafinată.

  • Stilul retro caracterizat de forme simple, curbe și linii fluide aduce în prezent elemente vintage și nostalgice, amintind de moda și stilul de viață din anii `50-`70. Culorile predominante ale acestui stil sunt cele vii și îndrăznețe precum portocaliul, turcoaz, verde smarald sau roz pastel. Mobilierul în stil retro folosește frecvent materiale precum lemnul laminat, plasticul, metalul cromat și vinilul.
  • Stilul contemporan caracterizat de linii curate, forme simple și un aspect minimalist, utilizează materiale moderne și inovatoare cum ar fi oțelul inoxidabil, sticla, plasticul, pielea sintetică și alte materiale tehnice. Acest stil de mobilier se referă la un design modern, actual și în pas cu tendințele, evoluând odată cu timpul, reflectă estetica și funcționalitatea din epoca prezentă.

Culorile predominante sunt neutre: alb, negru, gri, sau tonuri naturale, cu accente punctuale de culori vii sau pastelate. Mobilierul contemporan se concentrează pe funcționalitate, astfel încât piesele sunt concepute să fie practice și să ofere confort maxim.